marți, 7 aprilie 2015

"Violetta Live " vine in Romania in septembrie

Hei!Am aflat de 1 saptamana ca Violetta va avea un concert in Romania pe 2 septembrie.Asa ca m-am documentat.Uitati ce am aflat:
După succesul extraordinar al serialului Disney Channel, Violetta, și ca urmare a popularității turneului internațional Violetta în Concert din 2013-2014, The Walt Disney Company anunță astăzi ca noul turneu internațional din 2015, Violetta Live, va ajunge în București, la Arena Națională, pe 2 septembrie 2015, la ora 19:30.
Violetta Live va avea ca protagoniști vedetele din distribuția originală a serialului, printre care Martina Stoessel, care interpretează rolul Violettei. Alături de Martina, pe scenă vor fi Jorge Blanco (Leon), Diego Dominguez (Diego), Facundo Gambande (Maxi), Mercedes Lambre (Ludmila), Candelaria Molfese (Camila), Samuel Nascimento (Broduey) și Alba Rico Navarro (Naty). Artiștii vor interpreta cele mai îndrăgite melodii din sezoanele 1 si 2, precum și En Gira din sezonul 3 al serialului Violetta. Noul concert va include, de asemenea, o trupă de nouă dansatori foarte energici, o formație de cinci muzicieni, decoruri și lumini spectaculoase, coregrafii de mare impact, elemente tehnice impresionante și costume uimitoare.

Bilete Concert Violetta Live la Arena Națională

  • Pachet VIP 1 – 2145 de lei
  • Pachet VIP 2 – 965 de lei
  • Pachet VIP 3 – 695 de lei
  • Categoria 1 – 135 de lei
  • Categoria 2 – 200 de lei
  • Categoria 3 – 250 de lei
  • Categoria 4 – 275 de lei
  • Categoria 5 – 385 de lei
  • Categoria 6 – 425 de lei

 „Deși Violetta a pornit ca un serial TV, a fost clar încă de la început că are potențial de a deveni o proprietate multi-platformă. Muzica și dansul au fost în centrul întregii povești, iar prezența protagoniștilor din serial pe scenă, în primul turneu de concerte live, a permis Disney să aducă universul Violetta mai aproape de fani. Ca urmare a reacțiilor covârșitoare ale publicului la concertele live din Spania, Italia și Franța, revenim cu Violetta Live, o nouă experiență muzicală care le va oferi fanilor Violetta din Europa șansa de a vedea vedetele din serialul Violetta interpretând live melodiile lor preferate.” – Charlie Coleman, VP Marketing pentru Violetta EMEA, The Walt Disney Company EMEA

Deci,dupa mult timp in care fanii Violetta din Romania au asteptat un concert,acum e oficial ca asteptarea a luat sfarsit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu